0

Microsoft: Senetic – lider de vânzări a soluțiilor de cloud pentru IMM-uri în Polonia

Al doilea trimestru al anului 2017 ani s-a dovedit a fi unul foarte reușit pentru noi. Unul din motivele de bucurie este primul loc în clasamentul companiilor specializate în vânzarea de soluții cloud Microsoft pentru întreprinderile mici și mijlocii din Polonia.

– Indiferent de factorii care influenţează clasificarea finală, competiţia pentru partenerul anului este una dintre modalităţile de măsurare a poziţiei pe piață. Suntem încântați de faptul că în fiecare an avem o poziţie din ce în ce mai bună. Avem în față ultimul trimestru, în care cu siguranță vom lupta pentru victorie – spune Konrad Nieboj, Team Leadear-ul nostru Microsoft Cloud.

Tehnologie pentru toți

Suntem o companie globală, care vizează o dezvoltare constantă. Recunoscând potenţialul serviciilor bazate pe cloud, oferim clienților din întreaga lume soluții sigure de la Microsoft. Primul loc pe piaţa poloneză reprezintă pentru noi un semnal că ne îndreptăm în direcţia bună. Încrezători într-o tehnologie simplă, intuitivă, care este disponibilă pentru toată lumea și se adaptează la stilul de lucru al utilizatorului, vom ajuta la scurtarea distanţei dintre capacităţile întreprinderilor mici și corporaţii, ale căror instrumente erau rezervate anterior numai pentru cele mai mari. Configurăm, migrăm și implementăm soluţiile Microsoft bazate pe experienţa specialiștilor noștri. Oferim suport profesional și instruiri, astfel încât utilizatorii să poată profita din plin de posibilităţile oferite de cloud.

Dezvoltare, priorități

Succesul nostru este, de asemenea, meritul vostru și anume voi ne mobilizaţi pentru o dezvoltare intensă. Comunicarea mai ușoară, munca mai eficientă sau stocarea în condiții de siguranță  a datelor în mediile voastre, fac ca munca noastră să aibă sens. Noi înșine folosim serviciile Microsoft și știm că soluțiile sigure, moderne și scalabile sunt baza unor afaceri eficiente. Prima poziție în clasament este o mare onoare pentru noi. Pe lângă distincții, ne putem lăuda cu titlul de Direct Partener în programul Cloud Solution Provider și 16 competențe de aur ale producătorului.

Suport

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre soluţiile de cloud Microsoft, vă invităm pe pagina noastră dedicată Office 365 (https://www.senetic.ro/office365/) și Azure (https://www.senetic.ro/azure/). Vă încurajăm să îi contactaţi pe specialiştii noştri, care vă vor răspunde cu plăcere la toate întrebările. Îi puteți găsi la numărul de tel. +40 (31) 228 83 00 sau e-mail office365@senetic.ro.

Avatar

Redakcja

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *